Ne-am început activitatea pe la mijlocul anilor 70 ca o mână de refugiați politici, rupți de țara, de familie și prieteni. dar cu un vis: să perpetuăm aici, pe pământ elvețian, o parte din moștenirea noastră culturală și cultuală. Așa după cum în majoritatea satelor din lume, și deci și a celor românești, lăcașul de cult se află în mijlocul așezării, la răscruce de drumuri, tot așa ne-am dorit și noi să așezăm în centrul Comunității noastre o biserică, lăcaș de cult ortodox, dar și loc de întâlnire și de contact al românilor din toată Elveția, sau cel puțin din partea de limbă franceză a Elveției. Ca ilustrare a importanței pe care a avut-o încă de la început activitatea bisericească în mijlocul preocupărilor noastre este faptul că încă din 1979 cu ocazia Sfintelor Paști am închiriat o sală, am invitat un preot refugiat ca și noi, și am putut organiza slujba de Înviere, slujbă la care au fost invitate și Altețele Lor Principesele Irina și Sofia ca reprezentante ale Familiei Regale.

Tot în 1979 ne-am organizat în mod formal, ne-am dotat cu un Statut și un Comitet sub președinția lui Ion Broșteanu, fondatorul de facto al acestei Comunități. Ceva mai târziu a apărut și revista noastră trimestrială intitulată Căminul Românesc, cu scop culturalo-cultual românesc, dar și de opinie politică anti-comunistă. Aici apare o nuanţă foarte importantă a asociaţiei noastre, nemenţionată explicit în statute: Comunitatea a avut şi o valență politică anticomunistă, iar anticomunismul nostru s-a manifestat de a lungul tuturor acestor ani prin articolele din Căminul Românesc (indiferent de redactorul şef al momentului), prin diferite manifestaţii, culminând cu marea manifestatie a românilor din Geneva în decembrie 1988, şi prin multe alte acţiuni.