La Geneva, ne-a părăsit o mare Doamnă a Spiritualității românești: Ana Simon
”Printr-o piruetă a destinului, m-am așezat printre umbre”
A.S.
Ana Simon a plecat dintre noi tot așa de discret și de tăcut precum a trăit. Ea a fost soția marelui actor genevez, marcat de geniu, François Simon, creatorul Teatrului din Carouge, François fiind fiul lui Michel Simon, copil al Genevei, un „monstru sacru” al scenei și ecranului elvețian și internațional.
Ana s-a stins din viață pe data de 27 decembrie 2018, în micul său apartament din Vieille Ville, din Geneva.
Născută în Banat, la Domașnea, făcând școala în Timișoara, absolvind Facultatea de Litere din București, specialitatea Spaniolă, Ana Simon a fost poetă, traducătoare, cineastă, o personalitate de frunte a exilului românesc.
A fost eleva Zoiei Dumitrescu Bușulenga, rămânând cu aceasta, prietenă până la sfârșitul vieții, când călugărindu-se la Mânăstirea Văratec, a devenit Maica Benedicta. Ana, ar fi dorit și ea, după cum ne vorbea ades, să își sfârșască zilele la Văratec și ar fi dorit ca fiica noastră Diana să o conducă acolo. A fost prietenă cu marele sculptor Gheorghe Anghel căruia i-a dedicat un film intitulat ”Epitaf pentru sculptor”, cu scriitorul Ion Negoițescu, cu doctorul Ion Vianu, cu filosoful Mihai Șora și cu numeroase alte personalități ale artei și culturii mondiale, printre care scriitorii Borges, Cioran, Ionesco, dar și actorii Jeanne Moreau, Patrice Chéreau, etc. A tradus, printre altele, opere de Mircea Eliade, Marin Sorescu și Miguel de Unamuno.
A fost autoarea, semnând scenariul și regia filmelor ”Triptic -Călăorie melancolică”, dedicat lui Constantin Brăiloiu, Clarei Haskil și lui Dinu Lipatti, dar și ”Les muses endormies”, unde apar Anna de Noailles – Brâncoveanu, Elvira Popesco și mormântul Bibeștilor, un monument somptuos în Cimitirul Père Lachaise din Paris.
Legăturile ei de suflet cu toți prietenii din România au durat până în ultima clipă a vieții. 
Ultima ei bucurie, chiar dacă și bucuriile le primea cu oarecare detașare, a fost participarea, la Timișoara, pe data de 6 octombrie 2018, la festivitatea omagială ce i-a fost dedicată, organizată de prietenii ei literați, printre care Alina Mazilu. Aceștia, organizând festivitatea de omagiere, parcă ar fi simțit că Ana se grăbea să ne părăsească.
Cu acea ocazie a fost prezentat și un frumos volum, editat în condiții grafice excelente, la editura Diacritic, intitulat ”Ana Simon, Neobișnuitele întâlniri”, autori fiind Alina Mazilu, Vasile Bogdan și Cornel Ungureanu.
Ana se pregătise din timp să vină cu noi la Roma, să participe la vernisajul din 5 octombrie al expoziției ”Alexandru Țipoia, Omagiu 25”, cu prilejul a 25 de ani de la moartea tatălui meu, pe care am organizat-o sub egida Institutului Cultural Român, la Accademia di Romania, unde artistul a fost bursier în 1946-47, dar nu a putut să refuze invitația prietenilor sosită ulterior, de a participa la propria-i omagiere, la Timișoara.
În volumul care i-a fost dedicat, ce conține și un substanțial interviu al Anei cu Vasile Bogdan, am fost tulburat să citesc pe clapeta a doua a cărții următorul gând: ”printr-o piruetă a destinului m-am așezat printre umbre”. Cât de ciudat și de straniu apar aceste vorbe ale unui om pe care l-ai lăsat în viață și îi citești gândurile dedicate umbrelor când el a trecut deja în lumea acestor umbre. Sună ca o voce de dincolo de mormânt. Dar Ana, ca mare om al Spiritului, făcuse deja ”pasul trecerii” încă din viață. Ultima noastră ”colaborare” a fost în 2017, când a organizat la Geneva, la Fondation Bodmer, festivitatea sărbătoririi Centenarului nașterii soțului său, François Simon, iar eu am creat cu acea ocazie o lucrare de artă, un ”obiect” , o ”Aripă” pentru François Simon, care reprezintă Aripa Spiritului și a Geniului său artistic. Acea lucrare a fost prezentată și la Teatrul din Carouge fondat de François, iar acum se află în Muzeul de Artă din Carouge.
Am vizitat-o pe Ana înainte de a pleca în România, pe data de 10 decembrie și nu se simțea prea bine. Din București, am vorbit cu ea la telefon chiar a doua zi de Crăciun, pe 26, urându-i sănătate, iar pe 27 Ana s-a stins ca o lumânare, lăsând în urmă ultima dorință, anume să nu fie nimeni anunțat decât după ce totul s-a petrecut în totală discreție. Pe 28 decembrie, când fiica noastră Diana s-a dus să o viziteze și a sunat la ușe, a ieșit o doamnă care i-a spus că Ana a plecat în Tunisia. I s-a părut ciudat Dianei, știind că Ana nu se simțea bine. Era Maya Simon, fiica lui François, care îndeplinea Anei ultima dorință, aceea de a nu anunța pe nimeni decât după ce totul va fi fost împlinit în totală discreție.
De abea pe data de 18 ianuarie 2019, am primit e-mailul care ne-a înmărmurit pe toți:
„ Chers amis d’Ana,
Selon ses volontés, je vous fais part qu’aujourd’hui qu’Ana s’en est allée le 27 décembre, chez elle, dans son sommeil, comme elle l’avait espéré. Ses cendres ont été ensevelies sur la tombe de mon père, au cimetière des Rois à Genève, en toute discrétion. Elle ne souhaitait ni cérémonie, ni fleurs, ni pleurs.
Maya Simon”
Nu poți scrie despre un mare om, fără să îl diminuezi. Oricât ai vrea să îl descifrezi și să îl prezinți, oricât l-ai ridica în slăvi și a-l preamări, nu faci decât să îl banalizezi răpindu-i ”aura” spirituală care nu poate fi nici descrisă, nici interpretată pentrucă este de natură divină. De aceea, gândind acum, la ceas de taină despre marea noastră prietenă Ana Simon, care a făcut marele pas al trecerii, prefer să las loc chiar gândurilor și vocii ei unice și irepetabile, care dezvăluie cel mai bine, prin arta cuvântului, o parte importantă din universul complex și plin de mister al ființei sale.
A trăi*
A trăi până la capăt
Fiecare clipă
Unica noastră avuție
A trăi absolut
Fiecare moment
Fiecare bucurie
Fiecare suferință
Fiecare fericire sau teamă
Fiecare lucru neînțeles
Fiecare banalitate
Fiecare strălucire sau apus de soare
A trăi primăvara
A trăi vara, toamna și iarna
A respira, a adulmeca timpul
A-l absorbi.
Nimic nu e mai absolut,
mai urgent, mai imperios
Decât simpla viață.
A trăi integral
Fără ezitări
Fără să te oprești vreodată asupra sensului sau a nonsensului,
Asupra țelului tău depărtat, necunoscut.
Victoria absolută
Asupra morții prezente, eterne și ascunse
E simpla viață.
A trăi
E singurul și unicul nostru țel
E sensul și miracolul
E singura victorie câștigată și smulsă
neantului ce ne așteaptă.
A trăi
Cuvânt unic
Absolut
A trăi
Asta-i tot.
(* Din volumul Vivre, Calart, Genève, 1981)
